Cool clean water.

De cata apa avem nevoie zilnic?

Apa reprezinta cam 60% din greutatea unui adult, fiind absolut necesara proceselor metabolice care au loc in organism. O buna hidratare previne, printre altele, formarea calculilor renali si a infectiilor urinare. Deshidratarea este extrem de periculoasa si poate duce in cazul persoanelor mai sensibile (bebelusi, bolnavi, batrani) la deces.

Organismul are nevoie de 2-2,5 litri de lichide pe zi. Aceasta cantitate provine din apa de baut, dar si din unele alimente. Pentru a mentine un echilibru intre absorbtia apei si eliminarea sa prin urina, transpiratie si respiratie este bine sa bem cel putin 6-9 pahare de apa pe zi, adica 1-1,5 litri de apa.

Stiai ca un adult de 70 de kg trebuie sa consume in medie 2,5-3 litri de lichide (dintre care 1-1,5 apa)?

Continutul de apa al alimentelor
Alimente (100 g)                 Energie (Kcal)           Apa (g)
Legume crude                       13-47                      86-95
Legume gatite                       10-63                      78-96
Fructe proaspete                  17-80                      73-95
Fructe conservate                 60-138                    63-80
Fructe uscate                        52-282                    17-82
Paine                                     227-264                  30-40
Peste slab                             78-143                     65-80
Ficat                                      130-195                   64-73
Carne de vita                        107-203                   62-75
Mezeluri                                152-490                    27-68
Oua                                      153-205                    68-75
Branzeturi slabe                   46-78                        84-86

Care este nivelul optim de hidratare?

In functie de varsta, de clima si de starea de sanatate a organismului, necesarul de apa difera.

Apa slab mineralizata pentru bebelusi

Apa reprezinta 75% din greutatea bebelusului si de aceea nevoile sale de hidratare sunt foarte ridicate. Copiii mici se pot deshidrata foarte repede daca nu sunt hidratati in permanenta. Pana la varsta de 6 luni, laptele, fie de san, fie la biberon, ii hraneste si ii hidrateaza. Hidratarea suplimentara este necesara vara, cand este foarte cald, sau iarna, cand incalzirea usuca aerul din incapere.
Cea mai potrivita apa pentru bebelusi este cea slab mineralizata. Medicii ne sfatuiesc sa nu adaugam zahar in apa pentru a o face mai pe gustul copiilor.

Copiii nu cer apa

Copiii nu beau apa chiar daca le este sete, iar riscul de deshidratare este foarte mare in cazul lor. Acestia au nevoie de 1-1,2 litri de apa pe zi. Celor mici le este recomandata o apa minerala saraca in fluor (nu mai mult de 1,5 mg/l pana la 7 ani) sau apa de masa. Ai grija la apa de la robinet, care poate fi contaminata cu nitriti! Daca obisnuiti totusi sa consumati apa de la robinet ar fi bine sa folositi un purificator. Apa minerala bogata in calciu poate fi o varianta de compromis pentru pentru copiii care nu beau lapte.

Adolescentii au nevoie de apa bogata in calciu

Adolescentii trebuie sa bea 1,5-2 litri de apa pe zi. La aceasta varsta, mai ales adolescentele au de cele mai multe ori o dieta dezechilibrata pentru a ramane slabe. Pentru adolescenti este recomandata tot apa bogata in calciu.

1,5 litri de apa pentru adulti

Corpul unui adult este alcatuit din 60% apa. Orice apa minerala poate fi consumata (in absenta unor afectiuni care sa interzica aportul suplimentar al unor minerale). Apele bicarbonatate pot fi consumate doar uneori, in cazul unor probleme digestive. Pe termen lung, acestea pot duce la cresterea tensiunii arteriale. Daca lactatele lipsesc din dieta puteti suplimenta cu ape bogate in calciu.

Hidratare pentru gravide si femeile care alapteaza

Hidratarea corespunzatoare este foarte importanta pentru viitoarele mamici. Gravidele trebuie sa bea apa in cantitati mici pe tot parcursul zilei (intre 1,5 si 2 litri de apa) pentru a permite buna functionare a rinichilor si pentru a preintampina constipatia, o problema care afecteaza un numar mare de femei insarcinate. Apele minerale bogate in calciu si magneziu sunt indicate gravidelor. Si cele care alapteaza trebuie sa acorde aceeasi atentie hidratarii!

Persoanele in varsta pierd senzatia de sete

Daca 60% din corpul unui adult este constituit din apa, continutul de apa scade la 45%-55% in cazul persoanelor trecute de 50 de ani. De asemenea, senzatia de sete scade pe masura ce inaintam in varsta. Necesarul de lichide ramane la fel de ridicat si la batranete, asadar persoanele in varsta trebuie sa bea cel putin 1,5 litri de apa pe zi. Persoanele in etate au nevoie de un aport mare de calciu si magneziu, fiindu-le recomandate apele bogate in aceste minerale.

Caldura si efortul cresc nevoia de hidratare

• Cei care fac sport si bolnavii ar trebui sa se hidrateze foarte bine. In cazul sportului, consumul de lichide trebuie sa inceapa inaintea efortului, sa continue pe toate perioada acestuia si sa se prelungeasca si dupa incheierea activitatii sportive. Astfel se previne riscul deshidratare si se permite eliminarea deseurilor produse in timpul efortului.
• Efectele caldurii sunt similare celor ale exercitiilor fizice, iar cresterea temperaturii corpului ne face sa transpiram mai mult. In timpul caniculei trebuie sa bem apa constant, chiar in lipsa senzatiei de sete.
• Diareea, voma si febra cauzeaza pierderi excesive de apa. De la 37 de grade Celsius in sus trebuie sa bem cate un litru de apa in plus pentru fiecare grad.
• In timpul curei de detoxifiere cu fibrele ColonHelp este nevoie de un consum zilnic de lichide de cel putin doi litri pe zi.

Cata apa pierdem in functie de efort?

Activitate                               Lichide pierdute prin transpiratie          Saruri pierdute prin transpiratie
Activitate lejera                                              0,3 l/ora                                       2g/24 ore
Activitate moderata                                       1 l/ora                                           4 g/24 ore
Activitate fizica intensa                                  1,5 l/ora                                        7-8 g/24 ore
Activitate fizica intensa pe caldura                 2 l/ora                                          6-7 g/24 ore

Stiai ca este indicat sa bei mai des cate putina apa decat o cantitate mare dintr-o data?

Este apa minerala mai buna?

Aliment complet, apa minerala este bogata in substante absolut necesare organismului nostru, dar din pacate prea putin prezente in alimentatia noastra de zi cu zi. Mineralele si oligoelementele functioneaza in stransa legatura unul cu celalalt, iar lipsa unuia il poate face pe celalalt toxic. Organismul nu poate sintetiza aceste substante, asa ca trebuie sa le luam din alimentatie. Mai ales in ziua de azi, cand consumul de fructe si legume proaspete sau cereale integrale s-a diminuat, este foarte important sa bem ape minerale care sa aduca in organism necesarul de nutienti.

Continut scazut de fluor si sodiu

Spre deosebire de apa de la robinet sau cea de masa, apa minerala are reale virtuti terapeutice. Insa apele minerale au un continut diferit de nutrienti, de aceea trebuie sa o alegem pe cea mai potrivita in functie de varsta, stil de viata si carentele sau surplusul de minerale si oligoelemente din organism.
Fluorul participa la fixarea mineralelor, in special a calciului, si este recunoscut pentru capacitatea sa de a perveni formarea cariilor si rolul sau in consolidarea scheletului osos. Daca insa doza de fluor depaseste 0,3-0,7 mg/l pot aparea pete pe dinti sau boli de oase. De aceea este bine sa alegi apa cu un continut moderat de fluor.
Unele minerale si oligoelemente care dau rezultate in tratamentul anumitor boli sunt contraindicate in cazul altora. Astfel, unele ape minerale au un continut mare de sodiu, iar consumul de sodiu in cantitati mari poate cauza hipertensiune. In doze mici, sodiul te apara de problemele digestive. La fel stau lucrurile cu apele minerale bicarbonatate. Acestea sunt bune in problemele renale si in cele de circulatie, dar contraindicate cardiacilor si celor cu hipertensiune.

De retinut!

Deshidratarea scade performanta fizica si rezistenta la efort a organismului.

7 trucuri sa bei suficienta apa

Chiar daca vara bem mai multa apa din cauza temperaturilor ridicate, consumul de lichide nu ar trebui sa fie mai mic de un litru in niciun anotimp. Apa hidrateaza, elimina deseurile si regleza temperatura corpului. Urmeaza cativa pasi simpli pentru a te asigura ca bei zilnic suficienta apa.

1. Nu astepta sa-ti fie sete. Setea este un semnal de alarma pe care il transmite organismul. Cand iti este sete inseamna ca deja te-ai deshidratat, asa ca nu astepta sa-ti fie sete inainte de a bea apa.
2. Pune o sticla cu apa pe birou. Asa este cel mai simplu sa verifici daca bei suficienta apa. Asadar, pregateste-ti dimineata o sticla de apa si bea-o pe parcursul intregii zile.
3. Imbunatateste apa. Daca nu-ti place apa pune in ea suc de lamaie sau de portocale si frunze de menta. De asemenea, poti consuma ceaiuri sau infuzii de plante.
4. Serveste o supa. Supele hidrateaza excelent. Vara pot fi consumate supele reci, racoritoare si foarte gustoase.
5. Adapteaza consumul de apa nevoilor. Daca faci sport sau transpiri, te deshidratezi mai repede. De aceea trebuie sa bei mai multa apa.
6. Fructele si legumele hidrateaza foarte bine. Cele care contin multa apa sunt pepenele, perele, piersicile, portocalele. Dintre legume, castravetele, ardeiul si rosiile sunt indicate pentru rehidratare.
7. Adapteaza consumul de apa conditiilor meteo. Daca este foarte cald, transpiri mai mult si pierzi mai multa apa. De la 30 de grade Celsius in sus trebuie sa cresti consumul de apa.

One thought on “De cata apa avem nevoie zilnic?

  1. Bianca

    Eu beau apa necesara cu mare greutate desi ceaiurile le beau foarte usor. Ca sa pot sa beau apa ii pun zeama de lamaie. Citisem intr-un articol la dvs ca exista la categoria alergii ciudate si intoleranta la apa, ma gandesc ca asta o fi

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s